Comunicat de presă al Coaliției România Respiră legat de avizul pozitiv al Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților asupra modificării legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun

 

Logo Romania Respira

Decizie istorică a Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților pentru protejarea sănătății generațiilor viitoare

 

 

București, 11 Noiembrie 2015

 

 

Cele peste 250 de organizații medicale, academice, de tineret și protecție a drepturilor copiilor din cadrul Coaliției România Respiră salută decizia Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților de a acorda un aviz pozitiv propunerii de modificare a legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PLx 399/2011).

Propunerea legislativă care are drept scop principal protejarea sănătății cetățenilor României și prevenirea expunerii lor la fumul de țigară prin interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise, inițiată de deputatul Aurelia Cristea la începutul acestui an, reprezintă o nevoie fundamentală de schimbare a politicilor în acest domeniu, de aliniere firească a României la reglementările internaționale și europene pe care deja le-a ratificat.

Cele peste 250 de organizații membre ale Coaliției România Respiră consideră acest aviz pozitiv un moment istoric, atât prin schimbarea fundamentală pe care o aduce, cât și datorită semnalului de înțelegere a responsabilității față de sănătatea publică pe care Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților l-a transmis astfel opiniei publice.

Interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise, așa cum sunt definite în scopul legii (localuri, cluburi, baruri, restaurante, orice alt spațiu închis destinat utilizării colective) reprezintă un pas major spre prevenirea acelor afecțiuni care plasează România în topul țărilor europene, cu un efect dramatic din punct de vedere economic și social.

Salutăm, de asemenea, avizul pozitiv pentru amendamentele care vizează protejarea generațiilor tinere, atât prin interzicerea completă a fumatului în orice spațiu destinat utilizării colective de către copii, cât și prin descurajarea oricăror activități cu potențial impact asupra acestora (utilizarea țigărilor electronice în apropierea copiiilor, interzicerea expunerii vizibile la vânzare a produselor din tutun). Toate aceste măsuri vor contribui la scăderea prevalenței acestui comportament dăunător la vârste foarte tinere, cât și la reducerea expunerii copiiilor în medii cu potențial nociv ridicat.

 

Amendamentele suplimentare în acest sens depuse chiar de către președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie, Prof. Dr. Corneliu-Florin Buicu, alături de cele propuse de către membrii ai Comisiei (deputat Horia Cristian, deputat Bonis Istvan), ne întăresc convingerea că principiile care stau la baza întregii modificări legislative vor fi promovate cu succes în rândul tuturor membrilor Camerei Deputaților și că vor contribui la un vot covârșitor pozitiv în plenul forului legislativ.

Ne dorim ca acest proiect legislativ, o dată adoptat de către plenul Camerei Deputaților, să reprezinte un model de inițiativă a societății civile, de democrație participativă, în folosul general al comunității din care facem parte.

În sfârșit, am deschis o pagină europeană unde protecția fumătorului pasiv este vitală și exersată de ani de zile de majoritatea țărilor din comunitatea europeană, cu ecouri pozitive în bugetul fiecărei țări care a și aplicat-o demult și în starea de sănătate a națiunii. Este un drum deschis care va permite sa ne gândim pe viitor și la alte completări legislative ce vor propulsa România în zona “verde” a țărilor care își protejează real cetățenii.

Ne exprimăm speranța că sănătatea publică, sub toate aspectele ei, dar mai ales în ce privește prevenția și educația pentru sănătate, vor continua să stea la baza oricăror politici publice și că fundația creșterii economice a României va fi permanent consolidată prin prioritizarea dreptului fundamental constituțional la o viață sănătoasă al fiecărui cetățean.

____________________________________________________________________________________

Coaliția România Respiră reprezintă cea mai amplă coalizare a eforturilor societății civile în direcția asigurării dreptului fundamental la sănătate al populației din România și este formată în acest moment din peste 250 de organizații medicale, academice, de tineret și protecție a drepturilor copiiilor și a dreptului la sănătate, personalități publice, mass media, sportivi și artisti cunoscuți. Inițiativa s-a format în vederea susținerii propunerii legislative de modificare a legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun și ne dorim să reușim aducerea României în cadrul bine-meritat de respectare a dreptului fundamental al cetățenilor săi la un mediu sănătos, prin interzicerea fumatului în spațiile publice închise, mijloace de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile de joacă pentru copii. Susținerii organizațiilor naționale li s-a adăugat deja, prin scrisori directe către conducerea Camerei Deputaților, susținerea a numeroase organizații internaționale, parte din rețeaua de control a tutunului creată în conformitate cu tratatele internaționale pe care România le-a ratificat.

 

 

 

 

În numele Coaliției România Respiră

Ramona Brad, Coordonator Comunicare